?

Doamna Aurelia, am şi eu o durere mare în suflet pe care vreau să o împărtăşesc cu dvs. Mă numesc Olga şi am 24 de ani, nu sunt căsătorită, copii nu am, numai o durere enormă în suflet pe care vreau să o depăşesc şi nu-mi reuşeşte. Acum de 3 ani si 7 luni MAMA a decedat într-un accident, mai bine spus, a fost lovită mortal în timp ce încerca să tranverseze drumul, drumul MORŢII, căci aşa şi este. Nimic nu este amenajat pentru o trecere sigură a drumului chiar dacă în preajmă sunt zeci de întreprinderi şi legea spune că obligatoriu trebuie să fie drumul asigurat cu o trecere pietonală. Zeci de oameni continua să-şi pună viaţa în pericol tranversând acel drum, pentru mama a fost fatal. Sunt o persoană destul de activă, poate am devenit şi mai activă după decesul mamei crezând că astfel voi scăpa de durere, însă durerea mă depăşeşte. Nu sunt închisă în mine ca să mă înţelegeţi corect, ba mai mult, împărtăşesc durerea mea cu prietenii şi cei dragi mie, parcă mi-e un pic mai bine când povestesc despre ce s-a întâmplat. Era 5 decembrie, sărbătoream ziua mameni, 45 de ani făcuse, vesile şi planuri mari de viitor, aşa s-a întâmplat că am reuşit să filmăm ultima zi din viaţă a mamei. A doua zi, 6 decembrie, marţi, fiecare a plecat în drumul său, mama la lucru, eu la universitate. Mai faceam o facultate orele căreia se începeau de la 18.00 şi cum aveam timp destul pentru a trage o fugă pe acasa(eu locuiesc suburbie) am mers acasă, am luat prânzul şi la 17.00 mă pornisem spre universitate. Noi aveam un obicei frumos cu mama, eu când plecam spre a doua facultate, ea de obicei aştepta autobuzul la staţia de lângă lucru ei şi eu o salutam cu un gest al mânii. De acasă până la staţia respectivă fac vreo 10 min, prin preajma staţiei, autobuzul care mă ducea spre oraş încetinea, erau atât de multe lumini de la maşini, 17.00 în decembrie deja se înnoptează. O căutam disperată pe mama să o văd şi am zărit pe cineva zăcând jos, eram la vreo 20 de metri şi nu se observa faţa, nici hainele, numai o siluetă, dar inima imi spunea că este mama. Am vrut să o sun, dar nu puteam, am rugat pe cineva din autobuz să o sune, eu uitasem şi numărul ei de frică… ea nu a mai răspuns… Am fost singura din familie (sora şi tata) care am prins-o dânduşi ultima suflare şi i-am văzut ochii atât de sperieţi şi nu-i pot uita, nu pot trece peste acea zi. În fiecare zi pentru mine este 6 decembrie 2011. Durerea şi mai mult se amplifică atunci când este un motiv de fericire, nu-mi pot stăpâni lacrimile… Plus la toate, am o frică mare să stau în casa în care am crescut, singură, mi se pare că aud diferite lucruri şi asta face ca inima mea să bată cât o mie, mi-e frică de ceva nevăzut şi mereu am impresia că ceva se va întâmpla. Mă chinuie gânduri foarte oribile şi încerc să scap de ele, vreau să mă gândesc la altceva dar nu pot, au o putere mult prea mare. Sora mea s-a căsătorit, după decesul mamei, are doua fete pe care le iubesc la nebunie, de obicei gândurile mele rele sunt legate de ele, mereu mă gândesc că o să se întâmple ceva rău cu ele, accident sau ceva tragic de acest gen, şi gândurile aceste mă sperie. Înainte să moară mama cu o săptămână la fel îmi venise în gând moartea mamei şi s-a întâmplat, de aceea şi până acum o parte din mine se crede vinovată pentru ce s-a întâmplat, chiar dacă logic îmi dau seama că nu am eu nici o legătură, dar totuşi cred că gândurile mele au generat…absurd. Am un iubit, de 3 ani suntem împreună şi mă ajută mult să trec peste durere, dar… simt că pierd controlul, nu pot să fiu fericită, nu văd sens în nimic şi câteodată sunt atât de indiferentă că nu am chef nici să mă ridic din pat. Am absolvit universitatea, am făcut şi masteratul şi cursuri de engleză, mereu caut cât mai multe ocupaţii, acum, mai nou, vreau să plec din ţară, cred şi sper că emoţii pozitive, ceva schimbrări în viaţa imi vor prinde bine. După moartea mamei, s-au început o serie de problem legate de sănătate pe fon emotional, mi-a apărut un nodul imens la glanda tiroidă, care trebuie exterpat împreună cu glanda, am disfuncţie hormonală şi multe alte probleme legate de ginecologie şi tot apasă asupra mea, îmi vine să las mâinile jos, dar totusi vreau să lupt. Vreau să las durerea, vreau să trăiesc prezentul, să fiu fericită, să găsesc sensul vieţii şi rostul meu în lume. D. Aurelia, vreau să scap şi de frica de a sta singură în casă, dacă mă puteţi ajuta cu un sfat. Vă multumesc anticipat.