?

Doamna Aurelia bine v-am gasit. De mult timp ma gindesc sa va scriu dar tot nu puteam sa ma decid, recent insa am descoperit ca o verisoara de a mea se numara printre studentii dvstra si din vorba in vorba mi-a zis cit de profesionista sinteti si cum va ajutati chiar si studentii sa inteleaga corect viata, sa isi faca ordine in minte si sa treaca peste diverse probleme. Discutia cu verisoara nu a facut decit sa ma convinga de ceea ce banuiam- ca sinteti un specialist cum rar poate fi intilnit, si iata am ajuns sa va scriu. Povestea mea de viata poate nu e cu mult mai deosebita de cea a altor femei, dar eu nu pot intelege de ce anume cu mine se intimpla acest lucru. Am fost impreuna cu un barbat aproape 7 ani, cu anumite pauze cind ne mai stringeam bagajele si ne mutam aparte. Nu pot sa zic ca nu ne intelegeam catastrofal, pur si simplu eu vroiam atentia lui altfel decit el mi-o oferea. Dar totusi anii au trecut, avem amindoi deja peste 30, e timpul pentru o familie, pentru copii, el insa sta bine in birlogul lui de unde vede viata cum ii place lui. Nu pot sa ma linistesc ca s-a folosit de mine atita timp ca acum sa imi zica ca unde sa ne grabim, ca viata este inainte, ca vom reusi? Eu am servici destul de bun, cistig un pic peste media din tara, unde trai avem, fie la el fie la mine, daca si el ar depune un mic efort, ca un tata rau nu ar fi, e educat, are idei de viata bune. Acum nu sintem impreuna si in toata noaptea ma gindesc ce femeie ii incalzeste patul oare? De ce nu vrea o viata normala, ca la toti oamenii, alaturi de mine, parca proasta nu sunt, urita tot nu si avem o virsta deja cum am mai spus? Oare ce ar trebui eu sa fac in situatia asta?

Si inca o intrebare, ce se intimpla in organismul nostru atunci cind ne indragostim? Asa ca apare o dependenta emotionala de cel drag? E normal acest lucru deci ?

Va multumesc