?

Buna ziua! De mult tot urmaresc aceasta rubrica si mereu ma intreb cum poate in mintea unei femei incapea atita desteptaciune, cum gasiti mereu solutii si raspunsuri pentru toti? Acest lucru m-a determinat si sa va scriu, desi, sint atit de incurcata.
Nu stiu exact de unde sa incep, pentru ca nu exista o situatie concreta care imi influenteaza starea.. daca treceam printr.o perioada grea, poate mi.ar fi fost mai usor sa imi dau seama ce anume este in neregula cu mine. Am 18 ani, urmeaza sa dau BAC'ul in vara si simt ca incet-incet, in loc sa muncesc mai mult, imi pierd interesul pentru scoala. Mi.e greu sa ma ridic din pat dimineata, ai mei dau vina pe lene/ oboseala, dar eu cred ca e altceva. Nu m.am simtit niciodata asa, nici in anii trecuti nu aveam prezența la liceu perfecta, dar acum ma lupt cu mine sa ma duc. Asa am descoperit ca e ceva aiurea, apoi am observat ca nici la alte capitole nu stau extraordinar. Am o relatie de un an, dar simt ca nu am energie sa contribui la mentinerea ei, desi nu mi se cere foarte mult intrucat el pleaca ocazional cateva luni pe mare si in afara de asta, e un om de un calm si o maturitate extraordinare. Am un grup de prieteni apropiati, dar ies cu ei din simplul motiv ca nu vreau sa ii pierd, desi as prefera sa stau acasa. Copilaria mea a fost normala, singurele lucruri care m.au afectat sunt: divortul parintilor mei (a durat destul de mult pana sa divorteze.. au fost multe certuri si violenta, i.ar apoi eu am devenit singura "unealta" prin care puteau afla lucruri unul despre celalalt. I.am ascultat pe fiecare in parte cum il denigreaza pe celalalt, perioada in care m.am izolat destul de mult, dar aveam impresia ca am reusit sa ma scutur de tot ce simteam atunci), moartea matusii mele si moartea bunicii (eram foarte apropiata de amandoua). In scoala generala eram ciudatica si existau persoane care se luau de mine pana in punctul in care imi era jena sa mai ies din casa, dar aveam un grup restrans de prieteni cu care imparteam aceste sentimente. Cand am reusit sa ies din "depresia" pe care credeam ca o am atunci, am trecut in extrema cealalta si timp de 3 ani am avut un stil de viata foarte, foarte haosat. La 15 ani am inceput sa consum droguri (legale, tot felul) si mi.am facut un aturaj foarte dubios, mod in care l.am cunoscut pe R, cu care am avut o relatie de 1 an, de care am scapat doar in momentul in care m.a lovit (am avut coaste rupte si jumatate de față vanata si umflata, dar mi.a fost frica sa ma duc la politie sau la spital). A fost o relatie bolnava, el incercand sa imi controleze absolut fiecare miscare.. avea si "filme" ocazionale, in care credea ca l.am inselat sau lucruri de genul, desi nu se punea problema. Dupa asta, in disperarea de a trece peste, am trecut prin patul a cativa baieti, iar cand in sfarsit am crezut ca m.am calmat si ca s.au aranjat lucrurile pentru ca l.am cunoscut pe V si m.a adus pe calea cea buna, am aflat ca unul dintre cei cu care fusesem avea HIV. De atunci nimic nu a mai fost la fel, m.a obsedat acest gand si mi.am facut teste in fiecare luna. Nu am spus nimanui (in afara de prietena de la care am aflat) nici pana in ziua de azi. Am avut luni intregi in care ma simteam vinovata fata de V si nici macar acum nu consider ca il merit. Mi.am facut sute de planuri pentru cazul in care iesea pozitiv, planuri care se terminau toate cu sinucidere. Acum totul e bine, dar eu ma simt goala pe dinauntru, simt ca nu mai am putere.. si pot sa accept, in sfarsit, faptul ca am nevoie de ajutor. Multumesc anticipat