Intrebari si raspunsuri

?

Buna ziua, mult stimata doamna! Vin cu problema care ma macina enorm, si sper sa ma ajutati dvs. sa gasesc o solutie. Recent m-am despartit de iubitul meu, si daca inainte dupa ce pierdeam pe cineva, ma "descarcam" prin lacrimi care imi curgeau siroaie..acum nu mai pot plinge, deloc...ci mi-e tulburat somnul, vreau incontinuu sa dorm, si nu am pofta de nimic din jurul meu? Ce sa fac sa revin la starea normala? Nu sun productiva deloc in niciun plan si ce pot face ca sa intru din nou in rutina zilnica? Multumesc frumos!

Intrebare primita de la: Stela

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit. In urma unui impas relational, mai ales a unei relatii care s-a finalizat in mod neasteptat, cel putin unul din parteneri are impresia ca i-a fugit pamantul de sub picioare, a pierdut sensul existential si viitorul e dupa o ceata densa, de netrecut. Despartirile sunt intotdeauna grele. Cu totii trecem printr-o asemenea experienta la un moment dat in viata si niciodata nu este usor sa iti revii, indiferent de motivele si circumstantele...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna, dna psiholog. Eu am un tabu ce ma urmareste in viata. Nici nu stiu cit de corect as putea sa o formulez. In fine, as vrea sa imi raspundeti va rog la o intrebare: De ce pe mine ca persoana nu sunt agreata intotdeauna pozitiv. Vorbim de partea feminina. De ce apar mereu dificultati cu Unii oameni, intr-un fel nu as exista pu ei in compania ceea. Specific, sunt mereu deschisa spre comunicare, sunt pozitiva, povestesc, intreb, nu dau sfaturi, nu dau lectii de viata ceea ce, pe unii oameni i-ar deranja. Este vorba in energia pe care o simtim la unii oameni mai din aproape?

Intrebare primita de la: Curioasa

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. -Desigur nu este placut atunci cand te simti exclus dintr-un colectiv,din pacate din ceea ce imi relatati nu pot sa inteleg cat de relevanta este ideea acestei excluderi. Pentru ca multe „fenomene” le nastem in capul nostru . La baza acestei conceptii stau parerile proprii despre viata, relationare, prietenie etc. Iar aceste principii pot sa va apartina doar dvs, si sa nu fie impartasita, sau doar partial, de catre...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua, spuneti-mi va rog, ce e mai bine de ascultat, mintea sau trupul? Imi e greu sa explic, dar mereu parca mintea vrea una, trupul alta, chiar banal, si atunci cand merg la cantina sa mananc, ft greu ma hotarasc ce sa aleg, am impresia ca astea doua vesnic se bat cap in cap. Multumesc

Intrebare primita de la: Lia

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Mintea si trupul sunt parte a aceluiasi sistem Oamenii de succes au convingerea ca mintea si corpul lor sunt una, astfel stiu ca daca au grija de una, au grija in acelasi timp si de cealalta. Asa cum memoria si imaginatia au aceleasi circuite neurologice, potential, au si acelasi impact. De exemplu, “Procesul Feldenkrais”(denumit dupa Moshe Feldenkrais) este procesul constientizarii prin miscare, ajutandu-i pe cei care nu-si mai puteau...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

buna ziua.am o intrebare la dumneavoastra ,eu ma enervez de la nimik si ma doare ingrozitor capu si dupa cap.spunetimi acopunctura si fizioterapiea o sa ma ajute sa ma tratez dau trebuie sa merg la un psiholog?mersi mult.

Intrebare primita de la: Anonim

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Desigur pentru o solutionare a problemei, este nevoie sa identificam cauza ei, respectiv in cazul dvs e indicat de diagnosticat motivul/motivele care va aduc "pe muchie de cutit". Indiferent cat tratament de alternativa, sau medicamentos nu ati incerca sa urmati, daca mereu veti fi conectata la sursa de suparari, efectele vor fi doar nesemnificativ diminuate. Va recomand sa consultati un specialist si sa identificati metoda cea mai potrivita... [Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua stimata Aurelia. Eu am o dilema, o framintare, nici nu stiu cum sa ii zic , nu e o intrebare, dar asa ma macina. De la inceput tare bine ma intelegeam cu iubitul meu, acum nu inteleg ce se intimpla, ca tot mai tensionati sintem, oare de la ce? Simt ca nu e ceea ce a fost, parca nu mai sintem noi doi.

Intrebare primita de la: Vivi

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua draga domnisoara. Unul dintre cele mai frumoase daruri ale vietii este intalnirea dintre doua fiinte care se indragostesc. Cat de minunata pare atunci lumea, totul este "roz", putem sa traim aproape fara somn si mancare, avem mereu un zambet pe buze si fluturi in stomac.

Apoi, incet incet se intampla ceva... apare teama ca am putea sa-l pierdem pe cel/cea care...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Doamna Aurelia bine v-am gasit. De mult timp ma gindesc sa va scriu dar tot nu puteam sa ma decid, recent insa am descoperit ca o verisoara de a mea se numara printre studentii dvstra si din vorba in vorba mi-a zis cit de profesionista sinteti si cum va ajutati chiar si studentii sa inteleaga corect viata, sa isi faca ordine in minte si sa treaca peste diverse probleme. Discutia cu verisoara nu a facut decit sa ma convinga de ceea ce banuiam- ca sinteti un specialist cum rar poate fi intilnit, si iata am ajuns sa va scriu. Povestea mea de viata poate nu e cu mult mai deosebita de cea a altor femei, dar eu nu pot intelege de ce anume cu mine se intimpla acest lucru. Am fost impreuna cu un barbat aproape 7 ani, cu anumite pauze cind ne mai stringeam bagajele si ne mutam aparte. Nu pot sa zic ca nu ne intelegeam catastrofal, pur si simplu eu vroiam atentia lui altfel decit el mi-o oferea. Dar totusi anii au trecut, avem amindoi deja peste 30, e timpul pentru o familie, pentru copii, el insa sta bine in birlogul lui de unde vede viata cum ii place lui. Nu pot sa ma linistesc ca s-a folosit de mine atita timp ca acum sa imi zica ca unde sa ne grabim, ca viata este inainte, ca vom reusi? Eu am servici destul de bun, cistig un pic peste media din tara, unde trai avem, fie la el fie la mine, daca si el ar depune un mic efort, ca un tata rau nu ar fi, e educat, are idei de viata bune. Acum nu sintem impreuna si in toata noaptea ma gindesc ce femeie ii incalzeste patul oare? De ce nu vrea o viata normala, ca la toti oamenii, alaturi de mine, parca proasta nu sunt, urita tot nu si avem o virsta deja cum am mai spus? Oare ce ar trebui eu sa fac in situatia asta?

Si inca o intrebare, ce se intimpla in organismul nostru atunci cind ne indragostim? Asa ca apare o dependenta emotionala de cel drag? E normal acest lucru deci ?

Va multumesc

Intrebare primita de la: Sabina

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit Sabina. Am citit cu deosebita atentie expunerea gandurilor dvs si voi incerca in cele ce urmeaza sa va prezint un punct de vedere alternativ , din care sa incercati un altfel de analiza a situatiei cu care va confruntati.

Intai de toate sa vedem ce valuri de trairi ne curpind atunci cand ne indragostim : "Pornind de la ideea ca nu ne nastem cu o minte precum o coala...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua celui mai drag si special specialist, am si eu nevoie de ajutorul d-tra. Sunt intr-o situatie ca imi vine sa fug in lume,(cred ca de bine ce imi este ), dar pe de alta parte, nu gasesc o solutie a problemei. De mai bine de jumatate de an am ceva probleme de sanatate, iar medicii nu-mi gasesc nimic si am fost de nenumarate ori la urgenta insa fara nici un rezultat, si din acesta cauza am impresia ca am ajuns la o stare de depresie, va rog sa ma ajutati si sa-mi explicate cum pot sa scap de asta!!

Intrebare primita de la: ana

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit.

La fel cum o boala grava provoaca sentimente de angoasa, tristete sau teama, unele circumstante dificile ale vietii sunt insotite de boli coronariene, digestive sau de cancere. Pentru a intelege mai bine parcursul uneo boli, trebuie exploarate atat circumstantele si starea emotionala dinainte si de la inceputul bolii, cat si...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua, ajutati-ma, va rog, nustiu cum sa procedez mai departe. De 7 ani traiesc cu un baiat, de pe un an pe altul aminind nunta, ba din motive financiare, ba ca nu are timp si tot asa....Pina intr-o zi nu a mai rezistat faptului ca eu uneori, nu des, dar il intrebam, cum facem , atita timp impreuna, dar el nici de gind nu are de un copil sau familie. Mi-a zis ca cel mai bine sa ne separam, pe o perioada, ca el sa inteleaga cum mai bine e pentru el, dar eu nu cred ca pe o perioada, imi vine in genere greu sa accept asa ceva, noi nu ne certam mai delok, totul mergea bine, si acuma mi-a cazut cerul peste cap... nustiu ce sa fac, pling intruna... unde nu m-as intoarce in camera unde am locuit, vad lucruri comune, si imi este greu sa realizez ca asta se intimpla cu mine....cum sa trec peste depresia data idee n-am ... nu mai vad sens in viata asta deloc...de la parinti nici o sustinere... in genere ma simt mai singura ca niciodata... inteleg ca nici din mila nu poata sta cu mine... mentionez ca inantea lui nu m-am intilnit cu nimeni in serios... pot sa zic ca e primul barbat... care credeam ca si ultimul...Ms mult.

Intrebare primita de la: Cristina

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Draga domnisoara emotiile sunt fluctuante, trecatoare si uneori ne fac sa luam decizii pe care putem sa le regretam. Ratiunea, obiectiva si logica, ne arata intotdeauna calea pe care sa o urmam. Insa, cea mai buna cale de urmat este cea in care emotiile si mintea ne conduc in aceeasi directie. Dupa 7 ani de relatie , fara scopuri si planuri valorice comune , cand barbatul nu se simtea cu nimic legat de dvs,...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna,doamna Aurelia....am si eu o problema. N-o sa va repesc mult timpu ca sa imi cititi intreaga mea poveste,si voi incerca cit mai scurt clar si cuprinzator sa va relatez ceea ce ma framinta.Deci o urasc din toata inima pe fosta amanta a sotului meu....cit ei au fost impreuna am varsat multe lacrimi,am pierdut nervi si cel mai de pret am pierdut increderea in mine,nu ma consider frumoasa si mi au aparut multe complexe fata de sine.Si totusi pina la urma eu am cistigat batalia,el sa reintors la mine,avem deja un baietel,si credeam ca venirea lui pe lume ma va face sa o dau uitarii,insa nu este asa,in fiece zi ii urmaresc fiece pas pa sait-urile de socializare si ma umplu de ura si mai rau,cu toate ca de mult timp EA nu mai este un pericol pt familia mea...eu insa visez sa o intilnesc si sincer ma tem de ceea ce se poate intimpla.....Ajutati-ma.....va multumesc anticipat!!!!

Intrebare primita de la: Anonim

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Din ceea ce inteleg, chiar daca a trecut o buna perioada de timp de la relatia adulterina a sotului dvs, inca mai retraiti sentimente de aversiune fata de fosta partenera a sotului dvs. Tin sa va intreb la ce va foloseste asta? Vreau sa va rog sa va indreptati chiar acum catre oglinda si sa priviti cu mare atentie minunea de chip femeiesc care se reflecta. Ce observati? Vedeti oare o femeie care merita sa traiasca subjugata de ganduri...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Vă salut, Doamna Aurelia! Am ajuns și eu să am nevoie de sfatul dvs. înțelept. Sinceră să fiu, mă aflu într-un amalgam de gînduri, e o confuzie... ce și cum să fac... Vă spun în următoarele rînduri... Am 22 de ani, de curînd am absovit facultatea, de 5 luni sunt cu un băiat cu care ne înțelegem foarte bine, ne iubim, simt că este sufletul meu pereche și sentimentele sunt reciproce, e serios și are intenții la fel de serioase. Țin să menționez că e prima mea relație serioasă cu un băiat. Doar că el muncește peste hotare, eu sunt aici, ne este foarte greu unul fără celălalt. La moment nu sunt angajată. Și mă tot gîndesc să plec la el, să muncesc acolo, să fim împreună, îmi doresc asta. Dar pe de altă parte, mă gîndesc că mult timp petrecut departe de casă ulterior cînd voi reveni nu voi reuși să găsesc un post de muncă bun, să mă dezvolt, cum aș putea să îl găsesc acum...poate să-mi creez o carieră. Plus la asta e familia la care țin foarte mult și dacă înainte nu mă vedeam deloc departe de casă, acum oscilez între 2 extreme importante ambele pentru mine... De asemenea, părinții mei l-au cunoscut sunt încîntați și au încredere. De aceea apelez la dvs. vă rog să mă sfătuiți cum să prioritizez, să fac în așa fel ca să mă simt sufletește bine, să iau o decizie calculată. E o decizie greu de luat, care mă frămîntă. O decizie care mi-ar schimba viața. Vă rog să mă ajutați cu un sfat. Vă mulțumesc. Toate bune!

Intrebare primita de la: Iulia

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit Iulia. Imi dau seama ca ai in fata o alegere serioasa, un pas cu multa responsabilitate de care depinde viitorul tau, evolutia ta ca persoana si felul in care iti vei constui viitorul depinde doar de tine. Eu nu-ti voi spune sa pleci sau sa ramai, voi incerca doar sa-ti ofer cateva idei ca reper despre ce inseamna structura gandurilor, a actiunilor si compromisurilor.

Ca...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Doamna Aurelia, am şi eu o durere mare în suflet pe care vreau să o împărtăşesc cu dvs. Mă numesc Olga şi am 24 de ani, nu sunt căsătorită, copii nu am, numai o durere enormă în suflet pe care vreau să o depăşesc şi nu-mi reuşeşte. Acum de 3 ani si 7 luni MAMA a decedat într-un accident, mai bine spus, a fost lovită mortal în timp ce încerca să tranverseze drumul, drumul MORŢII, căci aşa şi este. Nimic nu este amenajat pentru o trecere sigură a drumului chiar dacă în preajmă sunt zeci de întreprinderi şi legea spune că obligatoriu trebuie să fie drumul asigurat cu o trecere pietonală. Zeci de oameni continua să-şi pună viaţa în pericol tranversând acel drum, pentru mama a fost fatal. Sunt o persoană destul de activă, poate am devenit şi mai activă după decesul mamei crezând că astfel voi scăpa de durere, însă durerea mă depăşeşte. Nu sunt închisă în mine ca să mă înţelegeţi corect, ba mai mult, împărtăşesc durerea mea cu prietenii şi cei dragi mie, parcă mi-e un pic mai bine când povestesc despre ce s-a întâmplat. Era 5 decembrie, sărbătoream ziua mameni, 45 de ani făcuse, vesile şi planuri mari de viitor, aşa s-a întâmplat că am reuşit să filmăm ultima zi din viaţă a mamei. A doua zi, 6 decembrie, marţi, fiecare a plecat în drumul său, mama la lucru, eu la universitate. Mai faceam o facultate orele căreia se începeau de la 18.00 şi cum aveam timp destul pentru a trage o fugă pe acasa(eu locuiesc suburbie) am mers acasă, am luat prânzul şi la 17.00 mă pornisem spre universitate. Noi aveam un obicei frumos cu mama, eu când plecam spre a doua facultate, ea de obicei aştepta autobuzul la staţia de lângă lucru ei şi eu o salutam cu un gest al mânii. De acasă până la staţia respectivă fac vreo 10 min, prin preajma staţiei, autobuzul care mă ducea spre oraş încetinea, erau atât de multe lumini de la maşini, 17.00 în decembrie deja se înnoptează. O căutam disperată pe mama să o văd şi am zărit pe cineva zăcând jos, eram la vreo 20 de metri şi nu se observa faţa, nici hainele, numai o siluetă, dar inima imi spunea că este mama. Am vrut să o sun, dar nu puteam, am rugat pe cineva din autobuz să o sune, eu uitasem şi numărul ei de frică… ea nu a mai răspuns… Am fost singura din familie (sora şi tata) care am prins-o dânduşi ultima suflare şi i-am văzut ochii atât de sperieţi şi nu-i pot uita, nu pot trece peste acea zi. În fiecare zi pentru mine este 6 decembrie 2011. Durerea şi mai mult se amplifică atunci când este un motiv de fericire, nu-mi pot stăpâni lacrimile… Plus la toate, am o frică mare să stau în casa în care am crescut, singură, mi se pare că aud diferite lucruri şi asta face ca inima mea să bată cât o mie, mi-e frică de ceva nevăzut şi mereu am impresia că ceva se va întâmpla. Mă chinuie gânduri foarte oribile şi încerc să scap de ele, vreau să mă gândesc la altceva dar nu pot, au o putere mult prea mare. Sora mea s-a căsătorit, după decesul mamei, are doua fete pe care le iubesc la nebunie, de obicei gândurile mele rele sunt legate de ele, mereu mă gândesc că o să se întâmple ceva rău cu ele, accident sau ceva tragic de acest gen, şi gândurile aceste mă sperie. Înainte să moară mama cu o săptămână la fel îmi venise în gând moartea mamei şi s-a întâmplat, de aceea şi până acum o parte din mine se crede vinovată pentru ce s-a întâmplat, chiar dacă logic îmi dau seama că nu am eu nici o legătură, dar totuşi cred că gândurile mele au generat…absurd. Am un iubit, de 3 ani suntem împreună şi mă ajută mult să trec peste durere, dar… simt că pierd controlul, nu pot să fiu fericită, nu văd sens în nimic şi câteodată sunt atât de indiferentă că nu am chef nici să mă ridic din pat. Am absolvit universitatea, am făcut şi masteratul şi cursuri de engleză, mereu caut cât mai multe ocupaţii, acum, mai nou, vreau să plec din ţară, cred şi sper că emoţii pozitive, ceva schimbrări în viaţa imi vor prinde bine. După moartea mamei, s-au început o serie de problem legate de sănătate pe fon emotional, mi-a apărut un nodul imens la glanda tiroidă, care trebuie exterpat împreună cu glanda, am disfuncţie hormonală şi multe alte probleme legate de ginecologie şi tot apasă asupra mea, îmi vine să las mâinile jos, dar totusi vreau să lupt. Vreau să las durerea, vreau să trăiesc prezentul, să fiu fericită, să găsesc sensul vieţii şi rostul meu în lume. D. Aurelia, vreau să scap şi de frica de a sta singură în casă, dacă mă puteţi ajuta cu un sfat. Vă multumesc anticipat.

Intrebare primita de la: Olga

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua draga Olga. Din pacate astfel de pierderi dor mult si dor tare. Subicetul in cauza l-am analizat de mai multe ori, o sa incerc sa iti explic si tie in randurile de mai jos prin ce treci. Un lucru e cert, pt a depasi momentul, pt a scapa de fricile care te chinuie, apeleaza cu incredere la un psiholog. Te va ajuta sa intelegi, sa accepti si sa depasesti. Desigur memoria mamei tale nu ti-o va lua nimeni din...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna seara!Vreau sa cer si eu ajutor,nu mai am puteri si nustiu cum sa procedez!Problema e urmatoarea:logodnicul meu a suferit un pic din cauza unei probleme din partea familiei mele si are un comportament insuportabil si am senzatia(dupa simptome si comportament)ca are schizofrenie,el a avut probleme psihice acum 7 ani si ne gandim ca boala s-a reintors,familia lui e contra mea total,eu acum nu-s linga el,ma aflu in strainatate,nustiu ce sa fac,ai lui vor sa consulte un medic-specialist!Dupa cum am inteles dupa vorbele lui nu mai vrea sa fim impreuna dupa 5 ani care i-am petrecut,ma gandesc ca poate nu realizeaza ce vorbeste!Nustiu cum sa procedez si cu ai lui...sa las totul si cu timpul vom vedea?nustiu....Ajutati-ma va rog!

Intrebare primita de la: Milena

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit Milena. 

Imi pare rau ca sunteti nevoita sa parcurgeti o asemenea etapa in relatia pe care o aveti. Si cand zic relatie, nu ma refer doar la cea cu partenerul, ci si la relatia dvs cu propria persoana. 

Diagnosticul de schizofrenie este unul cu un risc major si e important sa consultati o serie de specialisti...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua, sint de ceva timp intro relatie, totul e bine, dar parca nu avem de vorbi. In pat e bine, de la bani nu avem conflicte, dar e plictisitor sa discutam, mai bine fiecare ne cautam de treaba, mai mergem la o bere cu prietenii. Iata cind iesim cu altii si vorbim multe, descoper canoi mult nu ne spunem, din ce facem, cu cine, cind. E problema asta, sau daca in rest e pace si totul ne aranjeaza nu trebuie sa caut nod in papura?

Intrebare primita de la: elodia

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Tot mai mult psihologii si consilierii de cuplu, atrag atentia asupra calitatii comunicarii intre parteneri. Aceasta fiind unul din pilonii pe care se mentine o relatie de cuplu.
"Lipsa de comunicare este unul dintre motivele principale care duc la conflicte frecvente in cuplu, la separari si la divort. 

Conflictele celor mai multe cupluri contin critici,...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna,Aurelia!as dori sa stiu daca mai raspundeti la intrebari?

Intrebare primita de la: VASILICA

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua, a fost o defectiune tehnica pe site care a fost remediata cu succes, deci, continui sa fiu aproape de cititorii nostri.

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Doamna Aurelia bun gasit.Am 41 de ani lucrez la un spital si am un copil de 12 ani.In copilărie am fost abandonată si am fost crescută de părinți adoptivi.Mama mea a fost destul de exigenta cu mine si nici acum nu pot sa o refuz sau sa fac ceva ce nu i-ar plăcea.Sunt căsătorită de 20 de ani iar in urma cu câteva luni am aflat ca are o alta relatie cu o fata mult mai tânără decat mine.Eu am dezv in timp un fel de dependenta fata de el iar de cand stiu despre cealalta relatie am facut o depresie.Acum iau tratament de o lună de zile dar nu pot sa ma desprind de gândul ca el este cu altcineva.Am avut numeroase discutii dar situatia nu s-a schimbat.Imi spune ca el va renunța doar in momentul cand eu ma voi schimba.Acum ma simt mai bine fizic dar nu pot dormi fara medicamente si nu pot scapa de gândul acela si nici nu ma simt in stare sa renunț la el.In momentul in care nu vine acasa câteva zile starea mea se accentuează pe zi ce trece.Nu stiu ce ar trebui sa fac dar nu pot nici sa renunț si nici sa accept aceasta situatie.Nu sunt dependență financiar de el dar nu ma pot redresa nicicum tot ce imi doresc este sa am familie si el sa renunte la cealalta dar nu pot sa stiu ce as putea face eu in ac situatie.Singurul meu antidot ptr starea in care sunt este el îmi este bine doar cand il vad iar starea mea depinde aproape total de ceea ce imi spune.Cum as putea sa ies din aceasta situatie?

Intrebare primita de la: Violina

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Dependenta de sotul dvs este probabil rezultatul unei rani nerezolvate din copilarie. Este teama de a fi singura, de a fi "abandonata". "Intamplator" aceasta teama se manifesta acum in relatia cu sotul, mai tarziu, lasata nevindecata, se va manifesta probabil si in relatia cu copilul (pentru ca va creste si va fi firesc sa plece). De aceea va incurajez sa lucrati cu dumneavoastra si sa reincepeti sa va iubiti...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua, cind de regula pe parcursul vietii e ok sa ne adresam la psiholog?

Intrebare primita de la: andreia

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit. Despre cand este necesara interventia unui psiholog, am mai discutat la aceasta rubrica. 
Deci, in linii mari-

La varsta copilariei:
- cand copilul se confrunta cu diferite stari negative (teama, tristete, iritabilitate, sentimente de vinovatie, etc.)
...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna seara dna Aurelia, cum de procedat in cazul in care persoana iubita te-a lasat pentru ca pe parintii lui nu il aranjeaza ocupatia parintilor mei. Plus la asta nici nu de la el am aflat acest lucru el invocind alte motive.

Intrebare primita de la: Anonim

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit. Relatiile de cuplu si iubire se bazeaza pe principii si legi universale cum ar fi compatibilitatea, interesele comune, valorile, atractia. Dar in acelasi timp fiecare relatie este individuala.

Fiecare persoana atunci cand se implica intr-o relatie amoroasa, ia in calcul anumite criterii care vin sa completeze golurile interioare. Goluri capatate in urma lipsei...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Domnisoara Aurelia buna ziua, puteti va rog sa imi spuneti ce este "psihosomatica" ? Multumesc

Intrebare primita de la: Vika

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit.

La fel cum o boala grava provoaca sentimente de angoasa, tristete sau teama, unele circumstante dificile ale vietii sunt insotite de boli coronariene, digestive sau de cancere. Pentru a intelege mai bine parcursul uneo boli, trebuie exploarate atat circumstantele si starea emotionala dinainte si de la inceputul bolii, cat si trairile suscitate de boala  sau...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna seara Doamna Doctor Aurelia, recurg la ajutorul Dvs, pentru ca simt ca ajuns in impas si am nevoie de un specialist care stie corect cum sa gestioneze o problema de ordin psihologic. “Oare ceva zice el, daca..?” Am un sentiment de vina atunci cind accept sa fiu curtata de cineva, cind accept sa ies la un rande vouz cu un baiat. Ma simt vinovata fata de fostul meu iubit (care e casatorit si are o familie deja) , relatia mea cu el sa finisat de ceva ani (aflasem ca avea sa devina tata si sot altcuiva..), dar si dupa atitia ani nu pot trece peste faptul ca e timpul sa uit si sa incep cu inima deschisa o alta relatie. Cind analizez situatia mea dintr-un alt unghi imi dau seama ca aceasta ”Vina” e ceva prostesc si nu e deloc logica. Dar sincer ma simt murdara cind incearca sa se apropie cineva de mine, simt ca il tradez, si ca ma tradez pe mine insumi, chiar daca nu sunt in nici o relatie cu Fostul. Va Multumesc Anticipat pentru raspuns si intelegere.

Intrebare primita de la: Maria

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua Maria. 

Relatiile dintre doi parteneri parcurg diferite etape de dezvoltare si foarte putine ajung la perioada maritala. Cauzele separarii sunt multiple, de la nepotrivire de caracter, pana la renuntarea constienta a unuia din cei doi. In cazul dat, dvs ati fost cea care constient si-a asumat ruptura, ca urmare a unei relatii duplicitare pe care ati descoperit...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Dna Aurelia, as dori sa ma primiti la o consultatie fata in fata, daca e posibil. Multumim anticipat. Nu am nici un contact sa va telefonez, las mailul meu,scrieti-mi va rog cum va pot gasi. pripasvetlana@gmail.com

Intrebare primita de la: Svetlana

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua, +373 78 070 111 este nr de telefon unde puteti obtine o programare.

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua Aurelia. Tot citesc sfaturile dvs si mereu gasesc informatii utile si recomandari. Sint si eu de ceva vreme cu un baiat. De la inceput cind ii ziceam ce asteptari am de la dansul mereu zicea ca il stresez, ca vreau sa il schimb dupa bunul meu plac, ca nu sint de el multumita, ca in genere nu ma pot multumi cu ce imi ofera cineva. Asa am ajuns sa ma inchid in sine, nu ii mai zic ce vreau, ce astept. Parca e totul bine, insa eu am nevoie de ceva mai mult decit el imi ofera, si acest mai mult se refera la timp petrecut impreuna. El nu intelege ca pentru mine cel mai important e timpul petecut cu el, impreuna.Chiar si aceasi mincare sa o facem impreuna, sa stam sa ne giugiulim, sa discutam. E adevarat ca lucram in aceasi companie, dar departamente diferite, nu ne vedem ziua , seara mergem amindoi si mincam de regula in oras, in zilele libere el e ba la tara, ba cu un prieten, ba cu cineva la discutii pe teme de lucru si daca reusim sa stam 2, 3 ore. Eu ma tem sa ii zic ce vreau, cum vreau, cind vreau, ma tem sa ii comunic, daca el isi da seama bine, daca nu, atunci nu imi ramine decit sa pling singurica noaptea. 

Oare e normal asa?Oare chiar iubitii nu trebuie sa discute, sa zica ce vor unul de la celalat?

Intrebare primita de la: Magdalena

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit Magdalena.

Subiectul asteptarilor intr-o relatie este unul foarte subtil dar in acelasi timp de o importanta sporita. Desigur ca psihologii recomanda sa-ti amintesti ca partenerul tau a intrat intr-o relatie cu tine pentru ca si el, la fel ca tine, are nevoi, dorinte si asteptari. Amandoi le aveti, asa ca nu vi le mai negati si comunicati-le unul celuilalt, cu maturitate...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Va salut cu mult drag, mult stimata, dna Aurelia. Nu mi ajung cuvinte sa va exprim multumirea pentru munca si sufletul depus in fiecare scrisoare a "pacientilor" dvs. Pacienti merg la doctor dupa tratament in caz de boala. Iar aici pe paginile siteului printre scrisorile care le primiti dvs, cautam un leac pentru sufletele noastre bulversate. Nu gasesc solutie la problema care ma framinta. Locuim cu sotul impreuna in casa socrilor noi la etajul doi, avem bucataria noastra. Toti se jeluie pe soacra, iar eu pe socru. El este tatal vitreg al sotului meu. De cind locuim impreuna, mereu ma provoaca la cearta, inclusiv si pe sotul meu. Socrul o necajeste foarte mult pe soacra, nopti intregi nu i da pace sa doarma striga si vorbeste aiureli. L-am auzit si eu ce urit la adresa ei si a noastra vorbeste si striga si nu contribuie cu nimic la gospodarie, comunale achitam noi, soacra din pensie cumpara ce mai poate. Mereu e nemultumit pe noi ca cica noi nu facem nimic la gospodarie si nu ne sfatuim cu el. Vreau foarte mult sa divorteze soacra de el , ei ii este frica de el si de gura lumii. Da noi asa nu mai rezistam in tensiunea asta din partea unui om practic strain pentru sotul meu. Si am impresia ca ne vrea doar raul ne invidiaza pe noi, pentru ca la fiica lui dreapta in familie nu e bine. Nici nustiu ce sa mai gindesc, dar vrem o mama soacra cu ginduri curate vesela nu mereu intristata, nedormita, obosita de certuri. Dna Aurelia , luminati ne va rog cum sa procedam mai bine cu socrul, sa fim linistiti in suflet. Va multumesc din suflet. Multa rabdare. Cu drag Elena.

Intrebare primita de la: Elena

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua Elena. Am citit cu multa atentie relatarea dvs si inteleg perfect situatia neplacuta si de grea incercare la care este supusa familia dvs. 
Desigur , din dragoste si afectiune, fiecare din noi dorim pentru oamenii dragi cat mai multa armonie, liniste si echilibru. Doar ca, de cele mai dese ori, nu este suficient sa ne dorim acest lucru doar noi, mai e nevoie sa...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna seara,draga doamna Aurelia. Ma tot mir de fiecare data cand citesc sfaturile dumneavoastra,de unde aveti atata rabdare ca sa raspundeti tuturor,si cum de va reuseste sa formulati si sa interpretati atat de clar fiecare problema. In cazul meu,las la discretia dvs - sa-mi raspundeti sau nu, stiu singura ca ceva cu mine nu e in regula, dar o confirmare din partea dvs m-ar ajuta poate sa ma accept,sa ma inteleg pe mine insumi si poate sa ma tratez... Am 24 de ani si la prima vedere am totul pentru fericire: un om drag care ma iubeste si ma rabda,parintii in viata si sanatosi,cateva prietene care-mi fac viata vesela,un serviciu care ma multumeste... Vreau sa-mi intemeiez o famile,vreau sa am un copil,adica practic nu exista factori din afara care mi-ar provoca starile despre care scriu mai jos. Problema mea a inceput intr-o zi cand ma priveam in oglinda,nimic nu era cum as fi vrut,parul,tenul,nimic! Si-atunci m-am luat la palme,m-am batut singura pana am devenit rosie,plangeam,strigam. O vreme am uitat de incident si ma straduiam sa evit oglinda,pana intr-o zi cand din senin,fara vre-un motiv mi-am zis ca eu nu trebuie si nu merit sa traiesc,si am baut pastile,multe pastile,dar care nu si-au facut pana la capat treaba,am fost salvata. Treptat m-am izolat de toti,doar la serviciu merg cu placere,in rest ma stradui sa evit pe toti,sa evit iesirile in oras si uneori la magazin,nu vreau sa-mi vizitez parintii, mint mereu si inventez motive ca sa nu ies nicaieri. Am si halucinatii uneori,cel mai des auditive,de doua ori vizuale, si doar propriul meu tipat,trasul de par sau aruncatul de obiecte ma readuc la realitate. De nervi nici nu zic,niciodata nu stiu care va fi urmatorul lucru care o sa-mi provoace o noua criza. Si am o sumedenie de lucruri ascunse,incepute sau promise demult, la care mi-e frica sa revin,caci niciodata nu am puterea necesara sa termin ce am inceput,si acel lucru risca sa fie rupt in bucati. Zilele astea mi-am rupt portmoneul si tot ce aveam in el,bani,carduri,acte... Veti spune sa incerc sa ma schimb,intrucat constientizez ca am o problema si poate fi chiar simplu. Nu,nu e,am incercat! Cineva mi-a spus ca nu e nicio problema mintala,caci oamenii bolnavi de schizofrenie de obicei nu recunosc acest lucru. Dar ce am eu,ce e cu mine? Va multumesc anticipat in caz ca imi raspundeti,dar si pentru faptul ca mi-ai citit povestea trista si urata.

Intrebare primita de la: Valerie

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit Valerie.  

Pentru a intelege situatile de criza  si de ce apar si se mentin acestea este nevoie sa intelegem pe noi insine, fricile, emotiile, dorintele, realizarile si ce a stat la baza acestora.  Forma in care descrieti starile care va curpind, se aseamana cu un tip anumit al atacurilor de panica care exista de mai multe feluri care se manifesta...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua!Ma numesc Valeria, am 17 ani si cu mult drag citesc raspunsurile dvstra. Mereu gasesc aici ceva ultil de invatat, ba chiar as putea sa spun ca de cind va urmaresc activitatea simt parca ca sint cu un pas inaintea colegilor mei, ca gindesc mai matur. Chiar si profesorii au observat asta si mi-au spus ca am crescut in minte si ii intreg pe colegi. Recunosc ca imi plac aceste aprecieri si fac cinste mai ales parintilor mei, desi eu stiu ca sint datorita dvstra, va multumesc mult pe aceasta cale pentru marea contributie.
Am si eu o intrebare, parca nici nu stiu cum sa o formulez corect. Ce trebuie sa stiu ca sa-mi urmez visele? Parca am vise mari, frumoase, dar parca nu ma pot tine de ele. Ma tem ca pe viitor asta sa nu ma afecteze, sa nu se intimple ca ma apuc de ceva si nu pot duce la capat.  

Intrebare primita de la: Valeria

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit Valeria. Din capul locului iti multumesc mult pentru aprecieri. Sa stii ca cu drag as accepta si o critica constructiva. Foarte mult ma bucur sa aflu ca cuiva prind bine randurile scrise de mine. Cum de regula raspund la intrebari noaptea, cand imi impun si eu nitel timp liber, chiar conteaza sa stiu ca ceea ce scriu eu aici, este cat de cat in folosul cuiva, altfel, ar ramane doar un capitol de "nopti nedormite"...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua d-na Aurelia. Este o fericire atunci cind ai careva probleme si este cineva care iti poate da un sfat demn. Deci, sunt Silvia si am 21 de ani, si pare a fi totul bine in viata mea, adica invat la universitate, cu parintii ma inteleg destul de bine, dar totusi nu am viata mea personala, prin aceasta am in vedere ca nu am un prieten (iubit) de mai mult de 3 ani. As dori sa am si eu o persoana de sex opus cu care as putea intemeia o familie, precum au si alte fete/ femei de virsta mea (Toate prietenele mele au prieten, insa eu nu). Citeodata nu inteleg de ce eu nu pot avea parte de fericire, mi se pare ca sunt cea mai urita si citeodata incep a ma uri incit imi spun ca nu are sens viata mea, si nu o sa fiu nimeni in acesta viata. Nu inteleg care-i cauza .. sau poate pina la urma eu sunt cauza?

Intrebare primita de la: Silvia.

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua Silvia.

Problema unei anumite varsta atinse si neimplicarea intr-o relatie amoroasa, am analizat-o nu o sigura data la aceasta rubrica. Daca o sa va inarmati cu putina rabdare ,incercati sa rascoliti in arhiva cu raspunsuri, cu certitudine o sa aveti ce citi la acest subiect.


Nu...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Un bun prieten mi-a povestit de situația lui cu fosta iubita. Ea are 17ani, au fost împreună un an si 6 luni, am o luna de când s-au despărțit, a încercat de 2 ori sa se sinucidă, azi a spus ca va fi a 3-a oara si finala. Cum ar trebui de procedat? Rog ajutor rapid.

Intrebare primita de la: Eudochia

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua, atentionati rudele, nu o lasati singura mult timp, comunicati cu ea cat mai mult, implicati-o in diverse activitati, si cel mai important mergeti cu domnisoara la un specialist.
Tema suicidului este ft profunda, poate fi doar o metoda de manipulare si de atragere a atentiei, dar este posibil ca din agonie sa-i fie intentia serioasa. Din acest considerent este ft necesara...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua, d-na Aurelia mizez pe ajutorul d-ra. Sintem casatoriti de 5 ani avem 2 copii minunati eu am 29 el 33 ani, banuiam ca ma insela inca de la prima sarcina, asta mi-a confirmat-o chiar el acum citeva zile dupa o cearta, s-a jurat ca n-a mai avut cu nimeni nimic de 4 ani, totusi am descoperit sms-uri de la d-ne, cu unele am si vorbit, am uitat, am iertat, ma doare faptul ca ma pune pe ultimul plan, fratii lui au prioritate desi locuim departe, s-a ajuns la o cearta mare din cauza lor, cearta care mi-a adus la urechi cuvintele "tu esti nimeni pentru mine iar el e fratele meu..." si multe alte prostii pe care nu le pot pronunta, am urlat, sint derutata am slabit 3 kg 3 zile la ale mele 53, ma doare inima, beau pastile, cum incerc sa zic ceva ma ameninta cu moartea sub diverse forme, fie ma taie, fie ma spinzura, azi mi-a zis ca in timp de jumatate de an ma va minca racul, ma tem, am primit si pumni mai inainte, el are putere iar eu numai cuvinte legate de inima, traim la mine acasa si daca-i zic sa plece imi spune ca-mi da foc in casa, eu nu am unde pleca mai ales cu cpiii de 1 an si de 4 ani, el a mai fost casatorit anterior si are un copil. Ce vreau eu? sa scap de el, sa ma lase in pace cu copilasii? Cum sa-l determin sa plece pasnic? Abia acum inteleg gustul amar al dezamagirii, va rog ajutati-ma!

Intrebare primita de la: Vera v

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua Vera. Din nefericire violenta in familii, sub toate formele ei, este tot mai acuta in Republica Moldova. Pe cat de mediatizate sunt campaniile impotriva acestui fenomen, pe atat de crunta este situatia statistica.

In cazul dvs desigur ca situatia este mult mai profunda decat putem deduce din aparente. Din capul locului o sa va recomand sa va adresati la un specialist...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua doamna Aurelia. De mult timp ma framinta o intrebarire legata de relatia dintre o fata si un baiat. Am 21 ani si sunt intr-o relatie cu prietenul meu de mai mult de 3 ani, de la inceput mere totul foarte bine, acum ne certam mai in toata ziua, si nu prea inteleg de ce.Pentru mine a devenit ca o persoana straina sa fie oare problema ca nu prea are bani ? ce imi recomandati sa fac am nevoie de ajutor.... va multumesc

Intrebare primita de la: anonim

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua draga domnisoara. La 21 de ani deja probabil constientizati care va sunt necesitatile si valorile si ce asteptari aveti de la o relatie. Certurile intr-un cuplu pot fi generate de diferite cauze. Pentru rolul de cunoastere, formare, dezvoltare si relationare a partenerilor, certurile sunt aproape binevenite. De dvs si partener depinde cat de constructiv priviti o disputa si ce invatati in urma ei....

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

buna ziua.de mult tot incerc sa gasesc pe cineva care sa imi raspunda la anumite intrebari, am scris pe mai multe site-uri dar fara un rezultat, incerc si aici, sper sa am noroc macar de data asta.ma numesc Luminita am 33 ani,momentan locuiesc in strainatate si am o relatie de aproape 4 ani cu o persoana mai in varsta decat mine,dar nu aceasta este problema.cand eram mica ai mei m-au trimis la tara la matusa mea sa ma creasca intro seara cand ea era plecata la munca am ramas singura cu nepotul ei care avea vreo 16-17 ani,nu imi mai aduc bine aminte.cand m-am pus in pat sa dorm el a venit langa mine s-a dezbracat si a inceput sa ma atinga si la un moment dat mi-a dat pijamaua jos si a incercat sa imi introduca penisul,dar nu imi mai aduc aminte ce sa intamplat de acolo mi sa taiat firul....acum a inceput sa imi reapara in minte acele scene,cateodata ma deranjeaza si cand partenerul meu se apropie de mine.as putea avea un sfat cu ce as putea face in cazul acesta?nu vreau sa pierd relatia pe care o am...va multumesc anticipat

Intrebare primita de la: Lummy

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit Luminita. In subconstient, au ramas stocate niste amintiri dureroase, care acum ies la suprafata. E nevoie de un expert inpsihoterapie experientiala, hipnoterapie sau psihanaliza. Si multa rabdare si munca din partea dvs, ghidata desigur de specialist.

Imi dau bine seama ca insusi gandul de a...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua. Astazi vreau sa multumesc intregii redactii perfecte.md. Prin intermediul acestui site, cu fix un an in urma am descoperit un om minunat, un specialist vgaloros, persoana care mie mi-a schimbat viata, pe doamna Aurelia Balan-Cojocaru. Azi e fix un an de cind am pasit pragul cabinetului unde doamna Aurelia lucreaza. nu o sa uit niciodata acea zi, ziua cind am intrat in cabinet un om, si am iesit de acolo total altul. Multumim mult Angela Gonta, conducatoarea acestui site pentru ca ati descoperit asa specialist si mai ales prin intermediul acestei rubrici ati oferit si noua sansa sa o cunoastem. Ma adresez catre toti cititorii, care avgeti o durere sufleteasca ,o problema , o incercare ceva, chiar daca va pare ca o sa va puteti descurca singuri,mergeti la psiholog!!! Psihologul nu e doctor de nebuni, nu trebuie sa va temeti, e specialistul care merita toti banii din lume, pentru efortul care il depune ajutind oamenii sa se simta oameni, sa se inteleaga si, cum spune des doamna Aurelia, sa fie in armonie cu ei insasi. Multumesc mult doamna Aurelia pentru tot ce ati facut pentru mine, toata viata mea o sa va fiu recunoscatoare si o sa iubesc acest site pentru ca daca nu era siteul,nu stiu daca va descopeream.

Intrebare primita de la: Victoria

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua Victoria. Va multumim pentru aprecieri, este ft placut cand stii ca ai putut fi cuiva de folos, ca munca depusa a contribuit la ajustarea favorabila a personalitatii si calitatii vietii unui om. Deisgur meritele sunt ale dvs, ale efortului si staruintei. Un psiholog, oricat de bun si competent, nu poate face mare lucru daca cealalta persona nu are vointa si impunere de sine.
...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Doamna Aurelia bine v-am gasit. Ma scuzati va rog ca va scriu aici, dar nu gasesc cum sa dau de dumnevoastra. Cu citiva ani in urma am apelat la ajutorul dumnevoastra si ati fost cel mai furmos lucru care a putut sa mi se intimple in viata. De atunci am tot inteles ca daca nu apareati in viata mea in acel moment, tot ce am trait minunat in acesti de ani trecuti de atunci, nu era sa se intimple. Am si plecat peste hotare cum planificam, acum m-am intors si vreau foarte mult sa  stau de vorba cu dumnevoastra, sa va cer sfatul in anumite situatii, ca sa stiu cum sa procedez pe viitor. Problema e ca am schimbat telefonul si nu mai am nr de contact. Am mers la cabinet unde lucrati dar mi s-a spus ca cladirea este in reparatie . La sfirsitul lunii plec si nu vreau sa o fac fara a discuta cu dumnevoastra. CUM POT SA VA GASESC??? Multumesc

Intrebare primita de la: Andreea

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua Andreea. Sa stii ca ma bucur mult pt succesele si clipele de fericire din viata ta. Cu multa placere ne putem intalni pt o "doza" de taclale, care sper sa fie constructive pt tine.

078 070 111 este nr de telefon la care puteti obtine o programare, chiar si in situatia in care pana in septembrie nu...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua. Urmaresc si eu cu mare placere aceasta rubrica,imi place mult cum gasiti raspuns la fiecare.Am si eu o mare problema sunt casatorita am un copil dar nu sunt implinita,nustiu cei cu mine pling in fiecare zi nu vad nici un viitor,nu am puteres afac ceva sa schimb ceva in viata mea si plus la asta ma ingrijoreaza foarte tare viitorul,si am o frica ca nu pot oferi nimic copilului meu.Ce pot face sau ce ma poate ajuta ca sa ies din aceasta stare.Multumesc frumos

Intrebare primita de la: Anonim

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Desigur situatii demotivatoare intalnim destule.Important e sa invatam a le depasi si a ne putea organiza sa ne adunam resursele spre un produs creator care sa ne satisfaca.

Motivatia este definita ca suma a energiilor interne si externe care initiaza, dirijeaza si sustin un efort orientat spre un obiectiv al organizatiei, care va satisface simultan si trebuintele...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua.Am gasit din intamplare acest site, care mi se pare destul de interesant, mai ales ca poti afla gratuit unele raspunsuri la intrebarile si problemele de suflet. Va multumesc pentru initiative dvs si sper sa aflu si eu raspuns la ceea ce ma framanta. Sper ca  nationalitatea mea nu va fi o problema in a primi un raspuns din partea dumnevoastra. Am 30 de ani, sunt casatorita si avem o fetita de 5 ani, sunt salariat. Ma confront insa cu unele probleme , in sensul ca sunt foarte nervoasa, iritata de orice lucru mi se intampla si reactinez urat in cadrul familiei mele, prin limbaj necorespunzator, necontrolat, furie necintrolata. Cei apropiati, ma refer la sot,iin special, s-au obisnuit cu mine dar, gandesc ca nu e ok sa reactionez asa.Copilaria a fost presarata cu momente urate, am trait intr un mediu in care violenta, agresivitatea erau lucruri obisnuite. Am fost de nenumarate ori umilita, batuta, mi s-a vorbit pe un ton agresiv, nu mi s-a dat dreptul la replica, eram intotdeuna considerate de tata , in special un om bun de nimic, incapabil sa faca ceva, care tine umbra pamantului degeaba. Bineinteles ca la scoala am avut rezultate bunicele care insa nu l-au multumit, pt ca nu eram de premiul1 ci de premuiul 2 si pot continua sirul rleleor pe care le faceam ...... 
Nu spun ca eu sunt sau am fost vreo sfanta, am si eu o multime de defecte pe care mi le recunosc. Astea sunt trairile mele, pe cer incerc sa le accept dar mi-e greu si acum, mi-e greu sa ma accept asa cum sunt, sa traiesc in present, sa mi traiesc viata actual de adult. Simt ca ceva nu este in regula si pt toiate relele de azi dau vina pe trecutul meu.Nu am incredere in mine, sunt complexata de felul in care arat si actionez, deseori am crize de plans in momemtyele in care simt ca NU MAI POT. aSA MA DESCARC EU. sUNT UM OM CARE NU STIE IN CE DIRECTIE SA O IA, AM NEMULTUMIRI PE TOATE PLANURILE , NIMIC NU MI MAI PLACE, NU MA MAI BUCURA NIMIC SI AM STARI DE TRISTETE DIN CARE CU GREU REUSESC SA IES. pROBLEMA ESTE CA AM UN SERVICIU, am un copil, am responsabilitati care nu mi permit sa ma plang.... Problemele sunt prezente si in relatia cu sotul, care uneori n u ma intelege, care este indoctrinate de mama lui, care nu este capabil sa si croiasca si sa si traiasc propria viata, cautand intotdeuna solutii la mama. Eu nu am pe nimeni apropiat, sau am prea putine personae de suflet carora sa le impartasesc ce ma doare, fiecare are problemele lui, la un moment dat devii irritant s pt cei din jur si trebuie sa TYE BAZEZI PE TINE, SA IES SINGUR DIN IMPAS. iNCER SA INTELEG DACA MA VREO PROBLEMA DE SANTATE MINTALA SAU CEEA CE MI INTAMPLA ESTE REZULTATUL PROBLEMELOR CU CARE M AM CONFRUNTAT SI MA CONFRUNT SI IN PREZENT. Daca problema nu e medicala, cum pot sa ma regasesc , sa fac pace cu mine si cu trecutul meu si sa fiu linistita? Asta imi doresc , liniste, armonie, ce nu am avut niciodata..... Nu ma gandesc sa mi fac rau, nu am avut astfel de ganduri, doar sunt deprimata si incapabila sa gasesc o cale de a fi eu insumi si de a ma simti ok cu mine si cu ceilalti. Va multumesc anticipat pt raspuns si ma scuzati, am scris mult sper sa maa fi facut inteleasa. O vara frumoasa si racoroasa! Multumesc frumos pt tot!

Intrebare primita de la: Lavinia

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Din cele scrise  inteleg ca ati atins o limita emotionala, care precum ati  si spus foarte bine, isi are originea in propria evolutie, simptomele fiind in acest caz foarte justificate. Ati ajuns la "prea plin "si asta va f ace sa va simti trista, palngacioasa, debusolata, nemultumita, fara ceva care sa va mai bucure, etc.. Este genul de situatie in care majoritatea clacam si atunci avem nevoie...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua, m-am adresat pe mai multe siteuri cu o intrebare care ma doare si nu am primit nicaieri rapuns, am gasit  ieri aceasta rubrica si nu am inchis un ochi cititind toata noaptea raspunsurile dumnevoastra.Am ramas profund impresionata de cit profesionalism dati dovada si cum gasiti mereu o solutie pentru toate. Intraznesc deci sa va zic si offu meu : am un baiat de 18 ani nici nu bea nici nu fumeaza are gastrita de reflux,reflux biliar blocaj ramura dreapta are crize mari si acum il supara cam tare si inima ,ce as putea sa fac?  Mi s-a  zis cai pe fond nervos sau psihic ,ce pot face si unde sa ma interesez caci imi tin copilu in calmant-e algocalmin fiole pe cale orala, va rog din suflet anuntatima.

Intrebare primita de la: Elena

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit draga doamna.
Fiecare mamica isi face griji pentru copilul ei si vrea sa fie bine indiferent de varsta acestuia.  Teoretic la 18 ani ar fi mult prea devreme pentru asemenea diagnoze. Poate este prea directa intrebarea mea, dar as prefera sa stiu daca tanarul adolescent a incercat cumva consumul de stupefiante ori/si pastile pentru stimulare sexuala?

...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna,doamna Aurelia....am si eu o problema,no sa va repesc mult timpu ca sa mi cititi intreaga mea poveste,si voi incerca cit mai scurt clar si cuprinzator sa va relatez ceea ce ma framinta.Deci o urasc din toata inima pe fosta amanta a sotului meu....cit ei au fost impreuna am varsat multe lacrimi,am pierdut nervi si cel mai de pret am pierdut increderea in mine,nu ma consider frumoasa si mi au aparut multe complexe fata de sine.Si totusi pina la urma eu am cistigat batalia,el sa reintors la mine,avem deja un baietel,si credeam ca venirea lui pe lume ma va face sa o dau uitarii,insa nu este asa,in fiece zi ii urmaresc fiece pas pa sait-urile de socializare si ma umplu de ura si mai rau,cu toate ca de mult timp EA nu mai este un pericol pt familia mea...eu insa visez sa o intilnesc si sincer ma tem de ceea ce se poate intimpla.....Ajutati-ma.....va multumesc anticipat!!!!

Intrebare primita de la: Lili

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Din ceea ce inteleg, chiar daca a trecut o buna perioada de timp de la relatia adulterina a sotului dvs, inca mai retraiti sentimente de aversiune fata de fosta partenera a sotului dvs. Tin sa va intreb la ce va foloseste asta? Vreau sa va rog sa va indreptati chiar acum catre oglinda si sa priviti cu mare atentie minunea de chip femeiesc care se reflecta. Ce observati? Vedeti oare o femeie care merita sa traiasca subjugata de...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Doamna Aurelia buna ziua, urmaresc de mult timp aceasta pagina si mereu ramin incintata de raspunsurile pe care le dati. Anume faptul ca spuneti lucrurilor pe nume, chiar daca pe alaturi e dur, dar mereu gasiti cum sa ne deschideti ochii fara a ne judeca.

Pe scurt povestea mea, sint casatorita de 4 ani, am un baietel de 3 ani. Cu sotul nu pot sa zic ca e rau, dar nici nu e bine. Eram trecuta de o anumita virsta deja cind a venit propunerea lui de casatorie si am acceptat , desi nu pot sa zic ca eram inebunita dupa dinsul. Este un barbat care a aavut si are grija de familie si copil, care ne asigura cu tot ce este nevoie, este atent cu mine, foarte dragastos si atent cu copilul.In pat nu pot sa zic ca nu m-ar satisface, dar nici nu e cel mai bun barbat pe care la-m avut in aceasta directie. Copiii cu el nu mai vreau, in primul rind pentru ca am deja o virsta , in al doilea rind eu sint singura la parinti si mereu parintii mi-au oferit de toate, vreau si eu ca copilul meu sa aiba de toate si sa nu fie nevoit sa imparta cu altii.
Problema mea din interior acum este alta. Cu 2 ani si ceva in urma am facut cunostinta cu un barbat de peste hotarele tarii. Am discutat mult pe internet, in scurt timp whatsappul a devenit cea mai apreciata aplicatie descoperita vreodata, vorbeam ore in sir, el fiind la job, eu acasa. Este mai mare cu peste 10 ani decit mine, tipul de barbat copt, de la care am ce invata, care nu se staruie sa imi arate niciodata ca el stie mai multe decit mine, din contra tare subtil " ma creste" linga el. Putem discuta pe toate temele posibile si imposibile de pe pamint, la toate are replica si gaseste cum si ce sa ma invete. Chiar si in pat, cu multa rabdare a stiut cum sa corecteze incompatibilitatile dintre noi, stie cum sa ma faca sa ma simt cea mai dorita si importanta femeie de pe pamint, atit cind sint linga el cit si atunci cindfiecare sintem in tara si familia sa. Cu timpul am reusit sa ne intelegem ca o data pe luna vom petrece citeva zile impreuna. Nu a fost un efort tare mare, el a stiut cum de fiecare data sa imi lase in geanta un plic care in ochii sotului sint remunerarea pentru deplasare, eu nedepinzind de un grafic full la locul de munca am stiut cum sa imi fac timp pentru aceste mici escapade cu el. El mereu e cel care cumpara biletele la avion,  m-a intrebat cindva care sint destinatiile unde as vrea sa ajung si de atunci nu ma mai intreaba, in fiece luna incearca sa imi implineasca cite un vis. Alaturi de el astfel am ajuns in  14 capitale ale lumii pe care altfel nu cred ca as fi putut sa le vad. Atunci cind dorul e prea mare si nu mai am rabdare o luna il rog si vine pentru o zi doua in Chisinau. Am deci toata atentia , afectiunea si dragostea a doi barbati speciali fiecare in  felul sau. Cu toate acestea, cu citeva seri in urma parca mi-a dat lumea peste cap, mi-a zis ca luna aceasta nu ne vom vedea, fiindca el pleaca in vacanta cu familia si ne vedem imediat cum revine. Inteleg ca sint si acolo doi copii mici, dar ma simt atit de folosita, atit de umilita. Ce am fost eu pina acum pentru el? O jucarie? O papusa frumoasa pe care a folosito pentru sex si calatorii? Adica el isi planifica linistit concediul cu sotia si copiii dupa mai bine de un an de cind e cu mine, poate e si normal, nu stiu dar am impresia ca imi exploadeaza capul. L-am convins pe sot sa plecam si noi in concediu exact in aceasi perioada, a ramas sa aleg destinatia, ma gindesc sa il intreb si sa mergem si noi in aceasi directie, sa nu-i mai convina concediul. Sa vada cum sotul ma imbratiseaza, sa vada ca chiar daca el m-a folosit atita timp, eu mai trebuiesc cuiva, ca zimbesc si-s fericita si fara el.

Imi exploadeaza capul doamna Aurelia, spuneti-mi va rog cum sa procedez? Imi vine sa iau avionul sa ma duc la el si sa nu il las nicaieri sa plece...

Intrebare primita de la: Alexandra

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua Alexandra.

Am incercat sa-mi concentrez atentia asupra randurilor scrise de dvs si nu pot sa nu ma intreb ce si in care din relatii va lipseste? Probabil nici dvs nu imi veti putea raspunde si la fel de probabil e ca aveti nevoie de cateva consilieri de evaluare la un specialist care sa va ajute sa va intelegeti nevoile personale.

...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Stimata doamna Aurelia, Sunt Bianca si am 36 de ani. Sunt implinita in plan intelectual si cultural. Am trecut prin toate etapele scolii, pana la postdoctorat. O singura problema apasa greu pe umerii mei, pentru care sunt judecata, patata, pusa la zid, considerata ciudata, ghinionista sau mai stiu eu cum.... NU m-am casatorit niciodata si nu am copii. Acest lucru imi afecteaza viata profesionala pentru ca sefii mei ar dori sa ma exploateze, avand in vedere ca nu am familie si copii, lucru pe care il consider anormal. Reactionez oricand este cazul. Societatea judeca aspru, fara sa cunoasca lucrurile in profunzime. NU m-am casatorit pentru ca NU am gasit omul potrivit. Poate ca nu am avut nici noroc... Nu mai stiu... Am dorit enorm sa studiez, sa cresc intelectual si am ajuns la un nivel de care sunt mandra. Mi-am dorit mereu si familie, sot, copii, dar NU a fost sa fie. Nu am facut compromisuri. Probabil si lipsa banilor m-a impiedicat sa imi fac un camin familial. Barbatii se uita in zilele noastre si la zestre, iar eu nu am nimic. Am investit totul in studiile mele. Aceasta singuratate apasa greu pe umerii mei. NU mai fac fata. In familie toata lumea intreaba cand ma voi casatori?! Toti imi spun sa ma marit, sa nu raman singura. Imi doresc acest lucru, dar nu am gasit barbatul cu care sa o fac. Intr-adevar ma simt singura. Incerc sa imi gasesc preocupari, citesc, ma plimb, ascult muzica. Ce pot sa fac acum? Poate acesta imi este destinul. Lumea nu va intelege niciodata. Lumea judeca cu usurinta. NU mai stiu ce sa raspund la aceste intrebari ale familiei si ale colegilor. Absolut toti pun asupra mea aceasta ''pata''... si nu mai vreau, nu mai pot. Uneori ma intreb : ''de ce eu''?! - intrebare la care nu voi gasi niciodata raspunsul... Nu stiu de ce, stiu doar ca ar trebui sa invat ceva din toata aceasta experienta... si nu imi pierd speranta... sunt inca tanara si nu se stie niciodata. Am nevoie de un sfat, de o parere avizata din partea dumneavoastra. Mii de multumiri ! Bianca.

Intrebare primita de la: Bianca

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua.

Actul marital nu are o data  de producere precum nici un termen limita batut undeva in cuie, intarit cu parafa si semnatura de la vre-un intaistatator! Ne nastem in ani diferiti, din parinti diferiti, ba chiar si la un numar diferit de saptamani de sarcina. Suntem cu totii diferiti , iar casatoria nu este un act obligatoriu in viata. 
...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua, dna Aurelia..... Nici nu stiu ce sa scriu si cu ce sa incep....... am 26 ani si recent miam pierdut copilasul in a 40 saptamina de sarcina. Pur si simplu de dimineata nu l-am simtit cum s-a miscat si asta ma alarmat, am sunat medicul dar mi s-a spus ca probabil el e gata de nastere si de aia e linistit. Noi orcum nu neam gasit locul si am mers peste vreo 2 ore la consultatie, unde deja inimioara nu i se mai batea.................Au urmat 3 zile de cosmar, dupa care am nascut, si unde s-a constatat ca el a strins cu minuta cordonul si s-a sufocat. Au trecut 2 saptamini de atunci, timpul parca trece, dar durerea mea creste. As dori daca puteti sa imi propuneti vreo consultatie la un psiholog, sau poate la dvs, pentru ca simt ca singura nu am sa pot iesi din asta. Sotul este linga mine, el sufera foarte tare, dar se tine tare pentru mine si ma incurajeaza sa nu pling, dar il gasesc in alta camera unde plinge si el. Stiu ca nu sunteti in putere sa-mi raspundeti la intrebare, dar ajutati-ma va rog, si spuneti-mi ce sa fac.

Intrebare primita de la: Ludmila

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit Ludmila. Regret profund mare dvs pierdere. Din nefericire sunt in lume lucruri care ne depasesc  dar, ne este si greu sa le acceptam. Acum veti parcurge mai multe etape ale doliului dvs pana veti ajunge la acceptare si angajament. 

Este important sa nu va dati batuta, sa constientizati ca in situatia dvs sunt mii de mamici de la noi si nu doar, nu va temeti...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Bun gasit celui mai de nadejde ajutor al nostru- domnisoara Aurelia. Vreau sa va intreb ceva pe cit de banal pe atit de serios pentru mine, ce metode ar fi, sau cu ce as trebui sa incep, ca sa fac fata TOC-ului? Va multumesc anticipat

Intrebare primita de la: Livica

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua Livica. TOC, sau asa numita tulburare obsesiv compulsiva, poate fi de mai multe feluri si se poate manifesta in mod diferit. Primul pas spre ameliorarea acesteia este o diagnoza corespunzatoare.

Mai intai puteti incerca diagnosticul diferential, TOC-ul putand fi fundamental asociat cu o alta boala (toxoplasmoza, defictul de B12 etc). Apoi sunt diverse suplimente...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua d-na Aurelia,urmaresc de ceva vreme rubrica dumneavoastra si va apreciez foarte mult pt calitatea raspunsurilor si solutiilor tuturor problemelor cu care se confrunta persoanele care va scriu..am hotarit sa va scriu si eu...am 23 de ani si de 4 ani sunt casatorita sotul e mai mare cu 2 ani ca mine,avem un baietel superb,dar eu am ajuns sa fiu insatisfacuta de viata mea alturi de el....totul a inceput din clipa in care m-am mutat in casa lui,,,permanente certuri din cauza socrilor,nu-mi acorda atentie,cu toate ca am avut o sarcina foarte grea,ma umiliea prin cuvinte in fata lor si daka eu il intrebam de ce face asta raspunsul lui era simplu:pentru ca am cap de gisca si sunt bolnava mental:....m-au ranit foarte mult vorbele lui,dar fiindca in acel timp inka faceam si studii am hotarit sa nu iau seama prea mult la aceste lucruri cu toate k imi lipsea atentia,dragostea lui,el care trebuia sa fie alaturi de mine in orice situatie,in schimb el era de partea oricui numai nu a mea,am crezut k poate daka o sa traim in 2 o sa fie mai simplu...nu a dorit sa ne mutam singuri.....toata ziua e la munca,nici nu ma suna,seara daka vine e obosit si nu mai vrea nimik..am incercat in diferite feluri sa mai inviorez un pic relatia noastra sentimentala dar fara rezultat...el imi reproseaza ca asta nu e important in viata,k sunt doar niste aiureli......in fine,ma simt sufocata de acest ritm de viata,uneori m-am gindit sa il las,dar vreau ca copilul sa aiba tata.....dar pina la urma,sunt si eu suflet....femeie..am si eu nevoile mele,dorintele mele.....dar nu am cu cine sa le impart......dati-mi va rog un sfat,cum sa procedez

Intrebare primita de la: anonim

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Conflictele conjugale, din pacate, sunt o tema tot mai frecventa in randul multor dezbateri contemporane. Managmentul solutionarii acestui conflict depinde uneori de ambii parteneri, dar, sunt situatii cand doar unul este cel care are de dus tot greul.
Eu va recomand sa va evaluati specificul comunicarii in cuplu si sa incercati atat impreuna,cat si separat sa dezvoltati...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua stimata doamna Aurelia! Am gasit de citeva zile aceasta minunata rubrica pe care Dvs o monotorizati dupa ce cumnata mea mi-a povestit ce specialist minunat sinteti si ca ea, fiind cu studii psihopedagocice,nu era sa creada vreodata ca la noi in tara sint asa cadre profesioniste ca Dvs.Am citit intr-un suflet toate intrebarile acordate Dvs,si am decis si sa va intreb si eu ceva. Cumnata mea mi-a povestit ca ati citit la liceu o tema despre responsabilitatea parintilor pe perioade de virsta. EU am 2 copilasi, unul cl 2 si al doilea cl 9, si tare greu stam la acest capitol. Va rog din suflet, impartasiti citeva idei! Multumesc anticipat!

Intrebare primita de la: Maria

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua draga doamna. Responsabilitatea parentala este un subiect pe cat de delicat pe atat de controversat. Insa, nimeni nu neaga importanta acestuia in procesul de parentaj si educatie a micului omulet. Chiar daca pare dur, fiecare lectie care tine de responsabilitate, incepe cu insasi parintele. De multe ori, maturii au tendinta de a cere de la copil multe, dar de foarte putin ori, consitientizeaza ca doar cer,...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

buna ziua.am o itrebare la dumneavoastra ,eu ma enervez de la nimik si ma doare ingrozitor capu si dupa cap.spunetimi acopunctura si fizioterapiea o sa ma ajute sa ma tratez dau trebuie sa merg la un psiholog?mersi mult.

Intrebare primita de la: Dariea

Irina Novac - psiholog-consilier

Buna ziua. Desigur pentru o solutionare a problemei, este nevoie sa identificam cauza ei, respectiv in cazul dvs e indicat de diagnosticat motivul/motivele care va aduc "pe muchie de cutit". Indiferent cat tratament de alternativa, sau medicamentos nu ati incerca sa urmati, daca mereu veti fi conectata la sursa de suparari, efectele vor fi doar nesemnificativ diminuate. Va recomand sa consultati un specialist si sa identificati metoda cea...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua scumpa doamna. Am postat intrebarea mea pe multe forumuri si site-uri, dar nu am primit nici un raspuns, desi nu ma astept la ceva super extra, as vrea banal macar un da sau nu. Eu sufar de tricotilomanie de cand eram mica am 29 de ani si nu ma pot controla iau tratament olanzapina actavis si carbamazepina si nu ma pot controla..vreau sa stiu sigur aceasta boala se poate vindeca vreodata?

Intrebare primita de la: Agnia

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Tricotilomania, nu este nici pe departe o boala 100% netratabila. Din contra, in marea majoritate  a cazurilor cu putina impunere si autocontrol se poate de aflat solutia salvatoare. 

De cele mai dese ori primele simptome ale problemei apar, ca si in cazul dvs probabil, inca din copilarie, si pe parcurs, fara o implicare terapeutica, se diferentiaza  anumiti factori favorizanti...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua Aurelia. Desi stiu ca acest site este dedicat mai mult femeilor, eu il accesez regulat pentru a citi anume aceasta rubrica, fiindca mereu oferiti niste raspunsuri lucide si bine structurate din care este posibil de tras multa invataminte si utilitate. Astfel am hotarit si eu sa va scriu citeva rinduri.In urma cu 6 luni , dupa ce am rupt orice legatura cu fosta , am inceput sa fiu mai apropiat de o buna prietena de-a mea din copilarie . 
Aceasta mi-a marturisit ca tine la mine si ca ar vrea sa fim impreuna . Eu am fost cel mai cu capul pe umeri (eu 22 , ea 17) si i-am spus ca cel mai bine ar fi sa lasam lucrurile sa decurga normal si daca v-a aparea ceva in timp bine , daca nu nu ar fi avut rost o relatie doar de fatada .

Timpul a trecut iar dupa vreo 4 luni , poate si mai bine i-am spus ca vreau sa fim impreuna , ea a acceptat si lucrurile pareau sa decurga cum nu se putea mai bine . 
Golurile au inceput sa apara din pricina faptului ca nu prea ne vedeam (ea era foarte complexata de cum arata) , refuza invitatiile de orice gen . Am incercat in diverse randuri sa o sustin /incurajez dar nimic nu a mers . Intr-un fel simteam ca lucrurile vor duce la o despartire , dar lucrul care m-a lasat masca e ca ea mi-a spus ca nu mai simte la fel ca la inceput si ca a inceput sa isi piarda interesul . 
Acceasi persoana care imi facea declaratii ca ma iubeste de nu stiu cati ani si ca nu avea curaj sa imi spuna si ca ar face orice sa fie cu mine (culmea nu?)

Aici vine partea poate si urata din partea mea . 
Cand am primit mesajul de despartire ( ca de in ziua de azi nimeni nu are curaj sa faca ceva fata in fata) , eram cu o prietena si cum eram tot alb la fata m-a intrebat ce sa intamplat si i-am aratat mesajul . 
Si evident m-am luat dupa ea ...
Si i-am spus ca ma bucur ca a facut ea acest pas ca voiam eu sa il fac si ca sper ca aceasta "relatie" (am foslosit glimele) sa nu afecteze relatia de prietenie si i-am spus pe viitor sa nu mai fie asa inhibata. 
Nu mi-a raspuns la mesaj ...si nu am mai vorbit o luna jumate pana cand intr-o zi m-am intalnit cu ea intamplator in oras , si nici macar nu m-a salutat inapoi ...
I-am lasat un mesaj , i-am spus ca nu e bine sa faca asa si ca nu vorbeam serios in ultimul mesaj (chiar nu aveam de gand sa ma despart de ea ) dar nu a raspuns...
Acum vine si intrebarea : Trebuie sa fiu ars pe rug ? Ceea ce am facut eu cu mesajul ala este atat de grav ? 
In primul rand acea fata imi era un prieten , nu as vrea ca lucrurile sa ramana asa intre noi ...

Intrebare primita de la: Nill

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Imi face o deosebita placere sa aflu,din nou, ca perfecte.md  reprezinta un interes si pentru barbati nu doar pentru femei si, sexul tare, regaseste aici informatie interesanta care-i captiveaza atentia.

In urma lecturii mesajului dvs, senzatia pe care o am eu este ca termenul de 'prieten' in aceasta situatie este putin 'neclar' si poate clarificarea...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua! De mult tot urmaresc aceasta rubrica si mereu ma intreb cum poate in mintea unei femei incapea atita desteptaciune, cum gasiti mereu solutii si raspunsuri pentru toti? Acest lucru m-a determinat si sa va scriu, desi, sint atit de incurcata.
Nu stiu exact de unde sa incep, pentru ca nu exista o situatie concreta care imi influenteaza starea.. daca treceam printr.o perioada grea, poate mi.ar fi fost mai usor sa imi dau seama ce anume este in neregula cu mine. Am 18 ani, urmeaza sa dau BAC'ul in vara si simt ca incet-incet, in loc sa muncesc mai mult, imi pierd interesul pentru scoala. Mi.e greu sa ma ridic din pat dimineata, ai mei dau vina pe lene/ oboseala, dar eu cred ca e altceva. Nu m.am simtit niciodata asa, nici in anii trecuti nu aveam prezența la liceu perfecta, dar acum ma lupt cu mine sa ma duc. Asa am descoperit ca e ceva aiurea, apoi am observat ca nici la alte capitole nu stau extraordinar. Am o relatie de un an, dar simt ca nu am energie sa contribui la mentinerea ei, desi nu mi se cere foarte mult intrucat el pleaca ocazional cateva luni pe mare si in afara de asta, e un om de un calm si o maturitate extraordinare. Am un grup de prieteni apropiati, dar ies cu ei din simplul motiv ca nu vreau sa ii pierd, desi as prefera sa stau acasa. Copilaria mea a fost normala, singurele lucruri care m.au afectat sunt: divortul parintilor mei (a durat destul de mult pana sa divorteze.. au fost multe certuri si violenta, i.ar apoi eu am devenit singura "unealta" prin care puteau afla lucruri unul despre celalalt. I.am ascultat pe fiecare in parte cum il denigreaza pe celalalt, perioada in care m.am izolat destul de mult, dar aveam impresia ca am reusit sa ma scutur de tot ce simteam atunci), moartea matusii mele si moartea bunicii (eram foarte apropiata de amandoua). In scoala generala eram ciudatica si existau persoane care se luau de mine pana in punctul in care imi era jena sa mai ies din casa, dar aveam un grup restrans de prieteni cu care imparteam aceste sentimente. Cand am reusit sa ies din "depresia" pe care credeam ca o am atunci, am trecut in extrema cealalta si timp de 3 ani am avut un stil de viata foarte, foarte haosat. La 15 ani am inceput sa consum droguri (legale, tot felul) si mi.am facut un aturaj foarte dubios, mod in care l.am cunoscut pe R, cu care am avut o relatie de 1 an, de care am scapat doar in momentul in care m.a lovit (am avut coaste rupte si jumatate de față vanata si umflata, dar mi.a fost frica sa ma duc la politie sau la spital). A fost o relatie bolnava, el incercand sa imi controleze absolut fiecare miscare.. avea si "filme" ocazionale, in care credea ca l.am inselat sau lucruri de genul, desi nu se punea problema. Dupa asta, in disperarea de a trece peste, am trecut prin patul a cativa baieti, iar cand in sfarsit am crezut ca m.am calmat si ca s.au aranjat lucrurile pentru ca l.am cunoscut pe V si m.a adus pe calea cea buna, am aflat ca unul dintre cei cu care fusesem avea HIV. De atunci nimic nu a mai fost la fel, m.a obsedat acest gand si mi.am facut teste in fiecare luna. Nu am spus nimanui (in afara de prietena de la care am aflat) nici pana in ziua de azi. Am avut luni intregi in care ma simteam vinovata fata de V si nici macar acum nu consider ca il merit. Mi.am facut sute de planuri pentru cazul in care iesea pozitiv, planuri care se terminau toate cu sinucidere. Acum totul e bine, dar eu ma simt goala pe dinauntru, simt ca nu mai am putere.. si pot sa accept, in sfarsit, faptul ca am nevoie de ajutor. Multumesc anticipat

Intrebare primita de la: Nadejda

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit Nadejda. Din  cele istorisite inteleg ca ati traversat anumite perioade un pic cam bulversante, fapt ce si-a lasat amprenta asupra dezvoltarii  si integritatii personale. Luand in calcul varsta care o aveti si faptul ca sunteti la inceput de cale, e in mainele dvs sa va gasiti puncte de referinta pozitive si sa va fauriti un viitor care sa va reprezinte, sa fie asa cum vi-l doriti, ferit de greseli...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Salutare, Aurelia! Am si eu o problema, am o stare psihica foarte emotiva si anume, prezint un sentiment de mila, exagerata, ajung chiar pina la lacrimi cind vad o atitudine cruda fata de animale, poate chiar si la televizor, de asemenea, nu sunt deloc increzuta in sine (la moment nu lucrez si imi este foarte frica sa merg sa ma angajez undeva, chiar si la un serviciu din trecut la care ma descurcam foarte bine. Mi-e frica sa ma intorc.Spuneti-mi va rog, care este cuza unor astfel de manifestari emotive? Va multumesc anticipat!

Intrebare primita de la: Natalia

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Toate fobiile se nasc in capusorul nostru si sunt rezultatul gandurilor cu care ne alimentam. Pentru a intelege cum este posibil sa va vin in ajutor , trebuie mai intai sa aflu care e premisa acestor stari cu care va confruntati. Poate fi o intamplare reala din copilarie, poate fi rezultatul educatiei primite, a influentei cuiva din jur, a unei emotii gestionate necorespunzator, etc etc. Dupa ce veti intelege...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

buna ziua,citesc cu mare interes raspunsurile de aici si inteleg ca sinteti o doamna tare desteapta si priceputa, oferiti un suport emotional puternic pentru toti cei care va scriu, din aceasta cauza am indraznit si eu sa o fac.

eu am 37 ani.nascuta intr-o familie chinuita(violenta)de mica am fost si agresiva,in special cu partea masculina'..maritata la varsta de 15ani si jumate,cu semnatura mamei,nu fericita,cu tentatia de a ma omora,din prima casatorie am un baiat,dar prin lege nu-i al meu,am renuntat pentru ai da un viitor mai bun,lam lasat la tata(socrii,persoane foarte umane).despartita dupa 6 ani,recasatorita cu al 2 lea,din care am o fetita(14 ani)despartita si de al 2lea..concubinaj cu al 3 lea,sant gravida de4 luni..am povestit un pic din viata mea,dar e lunga'(foatre)..mie frica ca nu stiu sa ma comport cu fata mea de 14 ani,nu invata nu colaboreaza in casa cu nimic daca nu-i spun..concubinul il vad nervos,orice se intampla negativ imi spune,,e vina ta''!!credca inebunesc,nu am o vorba buna in casa..... ce sa fac oare? sa merg la un psiholog? aici unde ma aflu nu cred ca sint asa specialisti, as vrea sa ajung la dvs,unde va aflati?

Intrebare primita de la: Vicusea

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Bun gasit draga doamna. Tin sa va felicit pentru puternicia de care dati dovada. Din cele relatate de dvs inteleg ca viata nu a fost mereu o bomboana, ca au existat incercari, momente dificile, despartiri care v-au ingenunchiat , dar si rezistentza, curaj, puterea de a o lua de la capat! Sunteti o invingatoare si prin asta puteti servi drept exemplu pentru multe femei de la noi. 

...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua Aurelia, am 26 de ani si am niste nelamuriri...de ce se intampla mereu sa visez locurile in care mi-am petrecut copilaria? Tot ce este vechi, simt mirosuri ce-mi aduc aminte de copilarie, simt ca sunt blocata undeva...precizez ca nu am avut o copilarie destul de frumoasa, mama fiind o persoana dura, am avut parte intodeauna de o respingere din partea ei si o lipsa mare de afectiune....nu am fost un copil dorit iar asta mi se spunea foarte des..
Nicio o relatie nu functioneaza si atunci cand cunosc o persoana simt nevoia sa devin prea protectoare, posesiva si dependenta.

Intrebare primita de la: Arisa

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Visele de cele mai dese ori sunt lucru al subconstientului, care, acumulativ fiind, mai "scoate" uneori la iveala, sentimente, fenomene, persoane,locuri, secvente, intamplari aparent uitate. Este posibil ca aceasta regresie se face din cauza ca in acest moment treceti printr-o perioada care va aduce aminte de acele vremuri din copilarie. Partea subconstienta din dvs cere o anumita vindecare. Acum ca sunteti adult...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Buna ziua.Prietena mea nu reuseste sa accepte ca fostul ei logodnic sa- despartit de ea si are o relatie cu alcineva de jumatate de an. Nu vrea sa vb decit cu mine,iar eu am incercat sa caut metode de psihoterapie sau ceva de genul, dar nu gasesc nimic. Vreau sa o ajut, dar nu am pregatirea necesara si nu vrea sa vb cu altcineva. Mi-ati putea sugera o carte sau ceva pt a putea ajuta?! Multumesc anticipat!!

Intrebare primita de la: Anna

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. Din cele relatate  nu regasesc nimic ce ar indica ca prietena dvs ar dori sa depaseasca situatia cu care se confrunta si face pasi concreti pentru asta. In cazul in care prietena dvs nu prezinta simptome care sa va ingrijoreze , in sensul ca starea ei ii afecteaza munca, sanatatea sau va lasa impresia ca si-a putea pune viata in pericol, poate ca in acest moment , in care nu vrea sa apeleze la altcineva...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile
 
?

Stimata Aurelia, am si eu o intrebare, sufar de hipertensiune arteriala de foarte multi ani, practis stau pe pastile si mai ales magneziu intramuscular fac, deoarece 2-3 zile parca se apropie de norma . Cu toate acestea as dori sa stiu care poate fi motivul, pot ave 120/100 sau 135/115 ca sa nu spun de 210/140 cand deja ma fac visinie. Mie imi creaza impresia ca de vina poate fi inima, deoarece ma inadus, mai ales cand iau pozitia culcat. Imi puteti da careva sfaturi? Va multumesc anticipat.

Intrebare primita de la: eu

Aurelia Balan-Cojocaru, doctor in psihologie

Buna ziua. De multe ori starile noastre somatice isi regasesc radacina in anumite pendulari psihologice. Dupa decenii de cercetari, adunand date din sute de studii medicale si psihologice, oamenii de stiinta sunt acum in masura sa dea cateva raspunsuri, desi mecanismele biologice intime ale legaturilor dintre personalitatea noastra si boli raman inca, in mare masura, misterioase.

...

[Read more]
 
0 comentarii  | Vezi toate comentariile